Aduceți jertfe

Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. (Evrei 13:15)

Adesea interpretăm „jertfa de laudă” menționată în verset de astăzi, gândindu-ne că nu înseamnă altceva decât să-L lăudăm pe Dumnezeu atunci când nu avem chef să Îl lăudăm, acesta fiind cu siguranță un tip de jertfă. Dar, cred că scriitorul cărții Evrei face de fapt referire la sistemul de jertfe din Vechiul Testament în care sângele animalelor aducea ispășire pentru păcatele oamenilor.

Noi trăim în vremea Noului Testament, când nu mai este nevoie să fie aduse pe altar oi, capre și tauri. În schimb, sacrificiul – jertfa – pe care le dorește Dumnezeu de la noi astăzi este să audă ieșind din gurile noastre cuvintele Lui. Așa cum sub Vechiul Legământ fumul și mirosul jertfelor de animale ajungeau înaintea tronului Său, astăzi lauda din inimile noastre se ridică ca o jertfă în fața Lui. În Evrei 13:15, Domnul a spus: „Jertfa pe care o vreau acum este rodul buzelor tale care Îmi aduc mulțumiri.”

Trebuie să aplicăm acest verset în viața noastră de zi cu zi, asigurându-ne că adresăm laude lui Dumnezeu de fiecare dată când avem ocazia. Trebuie să le spunem oamenilor despre toate lucrurile mărețe pe care El le face pentru noi; trebuie să-I mulțumim și să-I spunem că Îl iubim. Ar trebui ca în inimile noastre și cu gura noastră, să spunem continuu „Doamne, Te iubesc. Îți mulțumesc așa de mult pentru tot ceea ce faci în viata mea. Doamne, Te laud că ai grijă de tot ce are legătură cu mine astăzi.” Trebuie să fim oameni ai laudei, mulțumindu-I lui Dumnezeu în mod constant și în orice vreme, aducându-I continuu jertfe de laudă.


CUvântul lui dumnezeu pentru tine astăzi: Lăudați-L pe Dumnezeu cât mai des posibil.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon