„Pot totul în Hristos, care mă întărește [sunt pregătit pentru orice și mă aștept la orice prin Cel care îmi insuflă putere interioară; sunt suficient datorită suficienței lui Hristos].” (Filipeni 4:13, Biblia amplificată)
De obicei, la încredere se face referire ca fiind „încredere în sine”, căci știm cu toții că trebuie să avem o părere bună despre propria persoană dacă vrem să reușim ceva în viață. Am fost învățați că toți oamenii au ca nevoie de bază încrederea în sine. Însă acest lucru nu este complet adevărat.
Mai mult decât a crede în noi înșine – trebuie să credem în Isus care este în noi. Nu putem avea o părere prea bună despre noi înșine fără a-L lua și pe El în calcul. Noi putem face lucruri uimitoare, dar numai prin Hristos!
Dacă vom crede în falsa ipoteză a „încrederii în sine”, vom crea multe probleme complicate. Vom trăi în teamă și nesiguranță și ne vom mulțumi cu mai puțin decât putem avea datorită potențialului pe care îl avem în Hristos.
Nu te îngrijora cu privire la propria persoană, la slăbiciunile tale sau la punctele tale forte. Concentrează-ți atenția asupra lui Dumnezeu. Dacă ești slab, El te poate întări. Dacă ești în putere, să știi că de la El ai puterea. Oricum ar fi, concentrează-ți atenția asupra lui Dumnezeu și încrede-te în El.
Nu avem nevoie de încredere în sine, ci avem nevoie de încredere în Dumnezeu.