Credința este antidotul

Credința este antidotul

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică [de timiditate, de lașitate, de rușinare, de teamă], ci [ne-a dat un duh] de putere, de dragoste și de chibzuință [de disciplină și autocontrol].” (2 Timotei 1:7, Biblia amplificată)

Dacă te confrunți cu îndoială, teamă, anxietate sau frică în orice aspect al vieții, credința este antidotul.

Gândește-te la asta: dacă tu sau eu am înghiți o otravă, am avea nevoie de un antidot de urgență. Același lucru este valabil în cazul în care avem de-a face cu otrăvuri precum îndoiala, teama, anxietatea și frica. Trebuie să primim un antidot – iar acesta nu poate fi decât credința.

Atunci când aceste sentimente care îți fură bucuria încep să-ți dea târcoale, poți răspunde cu credință, știind că doar credința ta în Dumnezeu îl poate învinge pe dușman și te va aduce mai aproape de El, permițându-ți să te odihnești și să fii în siguranță cu El.

În Iacov 1:5-7 ni se spune că, atunci când avem nevoie de ceva, ne putem ruga cu credință, iar Dumnezeu ne va răspunde negreșit. Acest lucru este simplu, dar foarte important. Chiar dacă nu am fost perfecți în tot ceea ce am făcut, tot ce trebuie să facem este să Îi cerem cu credință lui Dumnezeu ceea ce avem nevoie, iar El ne va ajuta!


Încrede-te în Domnul. El are puterea de a te mântui și de a-ți da o nouă direcție în viață.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon