„Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.” (Galateni 5:6)
Mulți oameni cred că o credință puternică este semnul maturității spirituale, dar eu cred că adevărată probă a maturității spirituale este umblarea în dragoste. Umblarea în dragoste ne energizează credința. Nu putem avea o relație bună cu Dumnezeu fără a avea credință în Dumnezeu, dar dragostea demonstrează, împuternicește și exprimă credința. Dacă Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu și avem credință în El, vom iubi oamenii.
Versetul de astăzi ne învață că credința funcționează prin dragoste, iar dragostea nu stă în vorbe sau teorie – ea este acțiune. De fapt, Biblia spune că nu umblăm în dragoste dacă vedem un frate în nevoie și, deși avem resurse pentru a-l ajuta, nu o facem (vezi 1 Ioan 3:17).
Isus a mai spus că toată Legea și toate profețiile au ca temelie dragostea, atunci când a declarat: „‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:37-40) Isus le-a spus aceste cuvinte oamenilor care întrebau care poruncă este cea mai importantă.
Practic, ei au spus: „Isuse dă-ne ideea de bază”, iar El le-a răspuns: „Vreți ideea de bază? Vreți să respectați pe deplin toată Legea și toți prorocii? Atunci iubiți-Mă pe Mine și iubiți oamenii.” Este atât de simplu. Isus le-a spus oamenilor că umblarea în dragoste este cheia pentru a trăi o viață plăcută Lui. A încerca să umbli în credință fără dragoste este ca și cum ai avea o lanternă fără baterie. Trebuie să ne asigurăm că ne menținem bateria de dragoste încărcată tot timpul, altfel credința nu va funcționa!
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Dumnezeu este dragoste, și cu cât Îl cunoaștem mai mult, cu atât îi vom iubi pe ceilalți mai mult.