Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. – Iacov 4:7
Mulți creștini stau pe marginea drumului vieții, descurajați și deprimați, deoarece nu au învățat
cum să facă față dezamăgirii. Dar nu este voia lui Dumnezeu ca tu să trăiești o viață de
dezamăgire, deprimată sau cu descurajare – nici azi, nici în orice altă zi.
O parte din slujirea pământească a lui Isus a fost să meargă în ungerea Duhului Sfânt să elibereze
pe toți cei care au fost asupriți de diavol. Persoanele dezamăgite de pretutindeni au găsit o nouă
speranță, când au întâlnit puterea lui Isus. Aceeași putere este disponibilă și astăzi.
Folosește acea putere ca să te protejezi împotriva dezamăgirii, concentrându-te asupra lui
Dumnezeu, meditând la promisiunile Sale, mărturisind Cuvântul Său și prezentându-te înaintea
Lui cu situația ta. Prin Isus, poți să lupți împotriva încercărilor inamicului de a te doborî,
mustrându-l, ca să nu te poată distruge.
Când diavolul face o mișcare spre tine, poți fi atât de conectat la Dumnezeu, încât vei fi capabil
să înțelegi ce încearcă să facă, i te vei împotrivi și-l vei face să fugă. Cu puterea pe care ți-a puso
Isus la dispoziție, nu are de ales decât să fugă.
Rugăciune
Doamne, voi avea piedici și descurajări în viață, dar nu voi rămâne dezamăgit. Pe măsură ce stau
ancorat în Tine, mă voi împotrivi diavolului și îl voi alunga de fiecare dată.