Fii echilibrat

Fii echilibrat

Fiţi treji şi vegheaţi (fiți temperați, cu mintea limpede)! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte (de foame) şi caută pe cine să înghită. 1 Petru 5:8

Ascultarea de Duhul Sfânt ne va păstra echilibrați în fiecare domeniu al vieții noastre. Duhul ne va spune când cheltuim prea mulți bani sau nu cheltuim suficient, când vorbim prea mult sau nu vorbim suficient, sau chiar când ne odihnim prea mult sau nu ne odihnim suficient. Oricând facem prea mult sau prea puțin, suntem în afara echilibrului.

Versetul de astăzi spune că trebuie să fim echilibrați, astfel încât Satana să nu poată profita de noi. Ani de zile, el a profitat de mine pentru că nu eram echilibrată în atitudinea mea față de muncă. Consideram că toată viața mea trebuie să graviteze în jurul muncii. Atâta timp cât lucram și realizam anumite lucruri, nu simțeam vinovăția pe care diavolul o folosea împotriva mea. Dar acel îndemn de a lucra tot timpul nu a fost de la Dumnezeu; nu m-a împins spre echilibru duhovnicesc al vieții. Munca este un lucru bun, dar am avut nevoie și să mă odihnesc și să mă bucur de viață.

În fiecare zi în care cauți să auzi de la Dumnezeu, cere-I să îți arate orice domeniu din viața ta în care nu este echilibru și lucrează împreună cu El pentru a face ajustări. Avem de jonglat multe lucruri în viață și, prin urmare, este ușor să fim lipsiți de echilibru, dar Dumnezeu este întotdeauna disponibil să ne ajute în acest domeniu. Pur și simplu, întreabă-L dacă faci prea mult sau prea puțin din ceva și aplică apoi modificările pe care El le recomandă.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Rămâi în echilibru cu ajutorul lui Dumnezeu.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon