„Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14)
A fi condus de Duhul Sfânt înseamnă a-I permite să Se implice în fiecare decizie pe care o luăm, fie că e vorba de o decizie importantă sau mai puțin important. El ne călăuzește cu pace și înțelepciune, precum și prin Cuvântul lui Dumnezeu. El vorbește inimilor noastre cu o voce liniștită, ceea ce adesea numim „glasul conștiinței”. Aceia dintre noi care își doresc să fie conduși de Duhul Sfânt trebuie să învețe să asculte de glasul conștiinței și să acționeze rapid.
De exemplu, dacă suntem implicați într-o conversație și începem să ne simțim inconfortabil în interior, poate că Duhul Sfânt ne semnalează că trebuie să redirecționăm conversația sau să tăcem. Dacă ne simțim inconfortabil în interiorul nostru în timp ce suntem pe punctul de a cumpăra ceva, ar trebui să așteptăm, ca să înțelegem de ce ne simțim așa. Poate că nu avem nevoie de acel lucru, poate îl vom găsi în altă parte sau poate nu este momentul potrivit să îl cumpărăm. Nu trebuie să știm întotdeauna de ce; pur și simplu, trebuie să ascultăm.
Îmi amintesc că eram odată într-un magazin de pantofi. Alesesem câteva perechi de pantofi ca să le încerc, când brusc m-am simțit foarte inconfortabil. Acest disconfort a crescut până când L-am auzit în cele din urmă pe Duhul Sfânt spunând: „Ieși din acest magazin”. I-am spus lui Dave că trebuie să plecăm și am ieșit. Nu am înțeles niciodată de ce și nu am nevoie să știu. Poate că Dumnezeu m-a salvat de la ceva rău care urma să vină în calea mea, poate că oamenii din magazin au fost implicați în ceva ciudat ori poate că a fost doar un test de ascultare. După cum am spus, nu trebuie să știm întotdeauna de ce Dumnezeu ne călăuzește într-o anumită direcție. Partea noastră este, pur și simplu, să ascultăm de vocea Lui.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Cel mai bun mod de a-L cinsti pe Dumnezeu este să-L asculți cu promptitudine.