Încrede-te în Dumnezeu când treci prin probleme emoționale

Încrede-te în Dumnezeu când treci prin probleme emoționale

… „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” – Luca 22:42

A crește în maturitate, ca și creștin care urmează călăuzirea Duhului Sfânt, nu este un lucru ce se întâmplă peste noapte, ci este un proces de învățare care solicită timp. Puțin câte puțin, prin fiecare experiență, Dumnezeu ne încearcă și ne testează emoțiile, dându-ne oportunități de creștere.

Dumnezeu permite să trecem prin situații dificile care ne trezesc emoțiile. În acest mod, noi putem să conștientizăm cât suntem de instabili emoțional și ce nevoie disperată avem de ajutorul Lui.

Isus a exemplificat acest lucru pentru noi. În noaptea dinaintea morții Sale, El a fost într-o mare tulburare emoțională. Nu a dorit să moară, dar Și-a depășit emoțiile, rugându-Se Tatălui Ceresc, „Nu cum voiesc Eu, cu cum voiești Tu”. Lucrurile nu au mers bine imediat, dar la sfârșit, Isus a ieșit victorios din cea mai mare încercare posibilă.

Și tu poți trece peste încercările tale emoționale. La fel cum Isus nu S-a lăsat condus de sentimente, nu te lăsa nici tu condus de ele. Când ești afectat emoțional, folosește acel moment ca și o oportunitate de a păși într-o încredere  în Dumnezeu.

Rugăciune

Doamne, știu că pot să mă încred în Tine când emoțiile mele sunt încercate. Avându-L pe Isus ca exemplu, spun și eu, „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă”. Tu știi ce este mai bine pentru mine. Mă încred deplin în Tine.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon