Neclintit, ca un pom bine înrădăcinat

Neclintit, ca un pom bine înrădăcinat

El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit. – Psalmul 1:3

Stabilitatea este un lucru de care toți avem nevoie. Ieremia 17:8 și Psalmul 1:3 ne învață să fim ca și copacii bine înrădăcinați. 1 Petru 5:8 ne spune că trebuie să fim echilibrați și temperați (să știm să ne înfrânăm), pentru a nu-i permite diavolului să ne înghită. Ca să ne împotrivim lui, trebuie să fim înrădăcinați, așezați, puternici, de neclintit și fermi, în Hristos.

Isus este cel mai bun sol în care putem fi înrădăcinați. Tu poți depinde de El pentru a fi stabil – același Isus în orice vreme, întotdeauna loial, credincios Cuvântului și naturii Sale. El nu este odată într-un fel, iar altă dată, altfel. El nu se schimbă în funcție de circumstanțe, astfel că, dacă ești înrădăcinat în El, nici tu nu vei mai fi schimbător.

Dumnezeu dorește să ne dea putere să rămânem calmi în fața adversității. El dorește ca noi să fim stabili ca și copacii bine înrădăcinați, însă noi vom decide unde anume vom fi plantați. Vei fi înrădăcinat în lume, în emoțiile tale, în circumstanțe, în trecutul tău, sau vei alege astăzi să te înrădăcinezi în Hristos?  Te încurajez să depinzi de El. Stabilitatea Lui poate fi astăzi a ta!


Rugăciune

Doamne, doresc să fiu înrădăcinat cu adevărat în Tine. Tu nu Te schimbi, deci știu că pot să contez pe Tine pentru a mă rămâne neclintit în orice circumstanță.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon