Nu poți conduce o mașină parcată

Nu poți conduce o mașină parcată

Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău. Psalmul 119:133

Oamenii se întreabă adesea: „Cum știu ce vrea Dumnezeu să fac cu viața mea?” Unii petrec mulți ani fără să facă ceva pentru că așteaptă să audă o voce din cer care să le spună ce să facă.

Cel mai bun sfat pentru oricine aflat în această poziție este să faci pur și simplu ceva. Fă ceea ce crezi că te cheamă Dumnezeu să faci și dacă faci o greșeală, El te va ajuta să corectezi. Nu trăi cu frica de a greși astfel încât să nu încerci niciodată să dai curs la ceea ce crezi că ți-a vorbit Dumnezeu. Îmi place să spun că nu poți conduce o mașină parcată. Trebuie să fii în mișcare dacă dorești ca Dumnezeu să îți arate ce drum să urmezi. Nu este nevoie să-ți spună: „Virează la stânga” dacă nu mergi nicăieri. Dar dacă te miști, El îți poate da indicații.

Permite-mi să introduc aici un cuvânt de înțelepciune. Există cu siguranță momente în care trebuie să fim liniștiți, să-L așteptăm pe Dumnezeu, să ne rugăm și să nu acționăm imediat. Dar asta nu se aplică oricărei situații. Există momente în care singurul mod prin care putem descoperi voia lui Dumnezeu este să ne îndreptăm spre o anumită direcție și să-L lăsăm să ne vorbească și să ne conducă în timp ce mergem. Dacă mergi în direcția greșită, El va închide acea ușă și va deschide alta.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Asigură-te că ești „pornit” atunci când te rogi.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon