Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc. (Matei 5:44)
Una dintre cele mai puternice rugăciuni pe care le puteți face este rugăciunea pentru vrăjmașii voștri. Dacă doriți să vedeți pe cineva care are o viață profundă de rugăciune, căutați persoana care mijlocește pentru vrăjmașii săi. Cred că Dumnezeu ne binecuvântează într-un mod extraordinar atunci când mijlocim pentru cei care ne-au jignit sau ne-au trădat.
Vă amintiți de Iov? El a trebuit să se roage pentru prietenii săi după ce aceștia l-au rănit și l-au dezamăgit. Dar imediat după ce s-a rugat, Dumnezeu a început să-i restaureze viața. De fapt, Dumnezeu i-a dat înapoi de două ori mai mult decât pierduse (vezi Iov 42:10)! A te ruga pentru cineva care te-a rănit este un lucru plin de putere pentru că în acest mod arătăm dragoste față de acea persoană și ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu.
În versetul de astăzi vedem care este voia lui Dumnezeu. Ce ne spune Isus să facem în acest verset? El ne instruiește să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri. Când te gândești la oamenii care te-au folosit, te-au abuzat, te-au hărțuit și au spus lucruri rele despre tine, binecuvântează-i, nu-i blestema; roagă-te pentru ei. Dumnezeu știe că binecuvântarea vrăjmașilor nu este un lucru ușor și că probabil nu simți să faci asta. Dar nu o faci pentru că simți, ci o faci pentru că asculți de Domnul. A alege să te rogi și să binecuvântezi în loc să blestemi este un lucru foarte puternic în plan spiritual și ca urmare, Dumnezeu va face lucruri mari în viața ta.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Nu lăsa ca oamenii răi să te coboare la nivelul lor – nu te lăsa ispitit să acționezi greșit.