Onorează vocea lui Dumnezeu mai mult decât orice altă voce

„Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!” (Ieremia 17:7)

Onorarea lui Dumnezeu este acea atitudine care arată că prezența Lui este binevenită în viețile noastre și că El este înălțat mai presus de toți și toate. Prin atitudinea noastră trebuie să spunem: „Doamne, indiferent de ce mi se spune, de lucrurile care îmi trec prin minte și indiferent de planul meu, dacă te aud clar spunându-mi ceva și știu că este de la Tine, Te voi onora – voi cinsti ceea ce îmi spui – mai presus de orice altceva.”

Uneori acordăm mai multă atenție la ceea ce ne spun oamenii decât la ceea ce spune Dumnezeu. Dacă suntem perseverenți în rugăciune și auzim ce ne spune Dumnezeu, iar apoi începem să-i întrebăm pe cei din jur ce părere au, onorăm opiniile lor mai mult decât opinia lui Dumnezeu. O astfel de atitudine ne va împiedica să auzim în mod constant vocea lui Dumnezeu. Dacă vrem ca Dumnezeu să ne vorbească în mod constant și să ne lăsăm călăuziți de Duhul Său, trebuie să încetăm să mai ascultăm diversele păreri ale oamenilor și să începem să avem încredere în înțelepciunea lui Dumnezeu, pe care a pus-o în inimile noastre. Este bine să primim sfaturi înțelepte din partea oamenilor, dar nevoia de a primi aprobarea celorlalți nu este bună, pentru că ne va ține departe de voia lui Dumnezeu.

Diavolul vrea să credem că nu suntem capabili să-L auzim pe Dumnezeu, dar confort Cuvântului lui Dumnezeu, aceasta este o minciună. Duhul Sfânt locuiește în noi, pentru că Dumnezeu vrea ca noi să fim conduși de Duhul Său într-un mod personal și să-I asculăm vocea, care ne călăuzește și ne direcționează.

În versetul de astăzi, Dumnezeu spune că vom fi binecuvântați atunci când vom privi la El. Conform Ieremia 17:5-6, cei care se încred în oameni vor avea de suferit consecințe aspre, dar cei care se încred în Domnul și Îl cinstesc vor fi fericiți. Dacă Îl ascultăm pe Dumnezeu ni se vor întâmpla lucruri bune. El vrea să fie tăria noastră, iar noi trebuie să onorăm Cuvântul Său mai presus de orice.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Ascultă ce au alții de spus, dar ia aminte la ceea ce-ți spune Dumnezeu.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon