Plin de pace cu un scop

Plin de pace cu un scop

Vă las pacea, vă dau pacea Mea… – Ioan 14:27

Când Isus a părăsit acest pământ, El a spus că ne lasă pacea Sa. Acum, decizia pe care trebuie să o luăm este dacă alegem să trăim cu pacea pe care El ne-a dat-o.

Desigur, diavolul lucrează mereu pentru a ne supăra. De ce? Pentru că știe că dacă nu ești plin de pace, nu-L poți auzi pe Dumnezeu.

Dacă îți analizezi viața, vei fi uimit de câte ori pe săptămână lansează Satana un atac împotriva ta, cu singurul scop de a-ți fura pacea. Când am văzut în cele din urmă acest lucru, Dumnezeu mi-a spus în duhul meu: „Joyce, dacă diavolul își dorește pacea ta atât de mult, înseamnă că e destul de important să fii plină de pace”.

E adevărat! Când diavolul încearcă să-mi fure pacea, îmi place să mă țin de ea, știind că-l înfurii. Asta nu înseamnă că nu sunt supărată, dar pot face ceva pozitiv în privința asta – mă pot controla și pot fi plină de pace.

A avea pace în mod intenționat este ceva ce trebuie să facem pentru noi înșine. Vei alege pacea lui Dumnezeu?


Rugăciune

Doamne, Îți mulțumesc că îmi dai pacea Ta. Când diavolul încearcă să-mi fure pacea, descoperă-mi planurile sale. Nu-l voi lăsa să-mi fure pacea; în schimb, voi rămâne înrădăcinat în Tine.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon