Pricepere

Pricepere

Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. – Proverbe 16:21

Un cuvânt ce nu îl auzim prea des în ultima perioadă este „priceperea”, care înseamnă „a ști lucrurile pin practică sau învățătură”.

În Biblie, priceperea  sau a fi priceput se referă la „a fi un bun administrator al darurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat să le folosim”.  Aceste daruri includ: timp, energie, putere, sănătate – chiar și posesiuni materiale. Includ atât trupul, cât și mintea și duhul nostru.

Așa cum fiecăruia dintre noi ne-au fost date diferite daruri, fiecăruia dintre noi ne-au fost date și diferite nivele de abilitate pentru a le mânui.

Prea mulți oameni se suprasolicită, folosindu-și constant darurile și abilitățile în moduri  neintenționate de Dumnezeu. În loc să ne forțăm peste limite pentru a fi pe placul altora sau pentru a atinge anumite ținte, avem nevoie să ascultăm vocea Domnului, apoi să împlinim cu înțelepciune voia Lui.

Nu dăm dovadă de  pricepere când  încercăm să-i impresionăm pe alții și să trăim după standardele lor. Suntem pricepuți când Îl întrebăm pe Dumnezeu cum dorește să ne folosim darurile, iar apoi luăm aminte la ceea ce ne-a spus. Învață să ai pricepere dumnezeiască, în așa fel încât să te bucuri de viață în modul în care Dumnezeu a intenționat pentru tine.


Rugăciune

Doamne, doresc să fiu un bun administrator a tot ceea ce mi-ai dat. Decid astăzi să folosesc pentru Tine darurile și abilitățile pe care mi le-ai dat și, te rog, arată-mi cum să fac acest lucru, cu pricepere și înțelepciune de Sus.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon