Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni 5:21)
Nu mă pot gândi la nimic mai grozav decât să fiu prietenă cu Dumnezeu. Nu mi-aș dori să-L aud pe Dumnezeu spunând decât: „Joyce Meyer este prietena Mea.” Nu mi-aș dori ca El să spună: „Joyce Meyer – știe toate principiile rugăciunii; ea poate cita zeci de versete biblice; ea este foarte hotărâtă atunci când se roagă; dar nu mă cunoaște deloc și noi nu suntem cu adevărat prieteni.” Vreau să știu că Dumnezeu se gândește la mine ca fiind prietena Sa și cred ca și tu tanjești ca El să se gândească la tine în acest fel. Prin Isus Hristos, avem dreptul să ne simțim în largul nostru cu Dumnezeu, să auzim vocea Lui și să mergem cu îndrăzneală la tronul harului, pentru a primi ajutorul de care avem nevoie pentru nevoile noastre și ale altora (vezi Evrei 4:16).
Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face vreodată este să-ți dezvolți prietenia cu Dumnezeu. Isus te-a făcut neprihănit prin sângele pe care L-a vărsat la cruce, deci nu există nici un motiv pentru care nu te poți apropia de Dumnezeu cu aceeași îndrăzneală cum ai face-o față de cel mai bun prieten al tău de pe pământ. Amintește-ți că prietenia cu Dumnezeu are nevoie de o investiție de timp și energie pentru a se dezvolta. Dar, de asemenea, amintește-ți că pe măsură ce prietenia ta cu El se dezvoltă, crește și abilitatea ta de a auzi vocea Sa. O prietenie în creștere, vibrantă, din ce în ce mai intimă cu Dumnezeu va duce în mod natural la o comunicare din ce în ce mai eficientă cu El.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Fă un efort pentru a dezvolta o prietenie din ce în ce mai intimă cu Dumnezeu.