Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. (Evrei 12:1-2)
Lucrurile pe care vrem și trebuie să le știm despre voia lui Dumnezeu sunt specificate clar în Cuvântul Său. Cu toate acestea, există anumite întrebări specifice la care este posibil să nu avem răspuns în Scriptură. Dacă mă rog pentru ceva care nu este descris în Cuvântul lui Dumnezeu, dacă mă confrunt cu o decizie și nu pot găsi capitolul și versetul care să mă îndrume, atunci mă rog în felul acesta: „Doamne, vreau acest lucru, dar vreau voia Ta mai mult decât îmi doresc acest lucru. Dacă cererea mea nu este la momentul potrivt sau dacă ceea ce cer nu este ceea ce vrei Tu pentru mine, atunci te rog să nu-mi dai. Amin.”
Putem să ne lăsăm conduși de emoții și să facem ceva care inițial pare să fie de la Dumnezeu, dar după ce începem acel lucru, vom constata că era o idee bună, dar că nu va avea niciun sorț de izbândă, fără ajutorul lui Dumnezeu. Trebui să fim conștienți că Dumnezeu nici nu este obligat să termine nimic din ceea ce nu a inițiat. Putem să ne rugăm pentru proiectele pe care le începem, dar nu are rost să ne supărăm pe Dumnezeu, dacă El nu vrea să le ducă la bun sfârșit pentru noi. El nu este obligat să ducă la bun sfârșit lucrurile pe care nu El le-a inițiat! Aveți mare grijă când începeți lucruri care, pur și simplu, par o idee bună. Lucrurile bune sunt adesea dușmanul lucrurilor grozave pe care le are Dumnezeu pentru noi. Când îți vine o idee, fă-ți timp să vezi dacă este cu adevărat parte din voia lui Dumnezeu și așteaptă să primești în duhul tău confirmare, înainte să acționezi propriu zis.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Asigură-te că ideile tale bune sunt de la Dumnezeu!