Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. (Proverbe 19:21)
Cuvântul lui Dumnezeu ne arată clar că trebuie să ascultăm vocea Lui și trebuie să ne punem urechile într-un legământ cu El, lăsându-L să ne sfințească și să ne taie împrejur urechile ca să-L putem auzi. De multe ori Dumnezeu ne arată clar ceea ce trebuie să facem, dar nu facem pentru că nu ne place planul Lui. Putem pretinde chiar că suntem surzi din punct de vedere spiritual, dacă nu ne place ceea ce ne cere. Poftele și dorințele firești ne pot împiedica să acceptăm adevărul lui Dumnezeu.
Putem sta față în față cu adevărul și totuși să nu-l acceptăm. Recunosc că adevărul este adesea mult mai ușor de acceptat atunci când îi privește pe alții și viețile lor, decât atunci când mă privește pe mine și viața mea. Avem un plan despre cum ne dorim să ne ducem viețile și avem o cale prin care vrem să realizăm acel plan. De cele mai multe ori vrem ca Dumnezeu să ne asculte planul și să-l facă să funcționeze, în loc să ascultăm planul Lui și să-I cerem să facă ceea ce este nevoie pentru a-l împlini, prin noi. Trebuie ca mai întâi să ne rugăm și apoi să facem planuri, în loc să facem planuri și să ne rugăm ca Dumnezeu să le facă să funcționeze.
Ascultați planul lui Dumnezeu; urmați-l, și veți avea întotdeauna propășire.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Află planul lui Dumnezeu pentru viața ta înainte de a-ți face planuri pe cont propriu.