Roagă-Te Și Mulțumește

Roagă-te și mulțumește

Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui… şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. – Daniel 6:10

A aduce mulțumiri înaintea lui Dumnezeu este important, pentru că ne abilitează în auzirea vocii Lui. La fel ca în cazul laudei și închinării, Dumnezeu răspunde mulțumirii pe care o adresăm. Este ceva ce El iubește, ceva care Îi încălzește inima. Oricând Îi facem o astfel de plăcere, intimitatea noastră cu Dumnezeu crește – și asta creează o relație mai bună cu El.

Dacă nu suntem recunoscători pentru ceea ce avem, de ce ar trebui El să ne ofere altceva despre care apoi să comentăm? Pe de altă parte, când Dumnezeu vede că apreciem cu adevărat și suntem recunoscători pentru lucrurile mari și mici, El este înclinat să ne binecuvânteze și mai mult. Conform Filipeni 4:6, tot ceea ce Îi cerem lui Dumnezeu ar trebui să fie precedat și însoțit de mulțumire. Indiferent pentru ce ne rugăm, mulțumirea ar trebui să fie prezentă. Un bun obicei de dezvoltat este să începem toate rugăciunile cu mulțumire. Un exemplu în acest sens ar fi: „Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut în viața mea. Ești minunta și chiar Te iubesc și te apreciez.”

Te încurajez să îți examinezi viața, să acorzi atenție gândurilor și cuvintelor tale ca să vezi câtă mulțumire poți exprima. Dacă vrei o provocare, încearcă să petreci o zi întreagă fără a rosti un singur cuvânt de nemulțumire. Dezvoltă o atitudine de mulțumire în fiecare situație. De fapt, pur și simplu, devino incredibil de mulțumitor – și privește cum intimitatea ta cu Dumnezeu crește și cum El revarsă binecuvântări mai mari ca niciodată.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Rostește cuvinte de mulțumire, și nu cuvinte prin care te plângi.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon