Sezoanele se schimbă

El schimbă vremurile și împrejurările… (Daniel 2:21)

Cu ani în urmă, m-am bucurat de un job minunat, fiind angajata unei biserici. Eram parte dintr-o lucrare înfloritoare, aveam un salariu regulat și o mulțime de posibilități de a face ceea ce-mi plăcea. Apoi, a venit un timp în care Dumnezeu mi-a vorbit că trebuie să părăsesc acest job și să încep propria lucrare, despre care îmi spunea că va fi: „de la nord la sud și de la est la vest”. L-am auzit pe Domnul zicându-mi: „Acest sezon din viața ta s-a închieat. Nu mai trebuie să continui în acest loc.”

Am știut în inima mea că Dumnezeu îmi vorbea. Cu toate acestea, am simțit un amestec de entuziasm și frică, legat de începerea propriei lucrări. Am vrut să mă aventurez dincolo de ceea ce știam în acel moment, dar mă temeam să nu fac o greșeală și astfel, să pierd tot ceea ce aveam. Îmi doream să văd ce va face Dumnezeu, dar mă temeam să fac un asemenea pas în necunoscut.

Uneori Dumnezeu finalizează un anumit lucru, iar noi continuăm să ne ținem de el. Duhul meu a dorit să pășească înainte, dar firea mea voia să rămână pe loc. Aveam multă siguranță în acea poziție din care Dumnezeu îmi cerea să plec și nu voiam să renunț. În cele din urmă L-am ascultat, iar astăzi mă bucur să fac o lucrare de slujire pe întreg mapamondul. Ține minte că Dumnezeu schimbă lucrurile și când El o face, trebuie să fim dornici să ne supunem călăuzirii Lui.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Ascultă vocea lui Dumnezeu, ca să poți fi călăuzit atunci când trebuie să faci schimbări în viața ta!

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon