Trăind cu gândurile, voia și emoțiile lui Dumnezeu

Trăind cu gândurile, voia și emoțiile lui Dumnezeu

Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu… şi daţi mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. – Romani 6:13

Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi cu un duh, suflet și trup. În calitate de credincioși, trebuie să înțelegem că sufletul este centrul minții, voinței și al emoțiilor noastre. Deoarece este plin de „sine” și nu dorește să se supună Duhului Sfânt, trebuie curățit.

Pentru că avem o voință liberă, mintea noastră ne spune ce gândim, dar gândurile noastre nu sunt neapărat gândurile lui Dumnezeu.

Voința noastră dictează ceea ce ne dorim, chiar dacă este în conflict cu ceea ce dorește El pentru noi.

Emoțiile noastre ne determină sentimentele, dar în Hristos, inimile noastre trebuie să fie supuse numai lui Dumnezeu și Cuvântului Său.

Dumnezeu vrea ca noi să ne înlocuim gândurile, dorințele și sentimentele cu ale Lui. Nu putem trăi în victorie asupra păcatului până nu facem acest lucru.

Începe prin a-I spune lui Dumnezeu că dorești ca El să lucreze în sufletul tău. În Romani 6, Pavel ne îndeamnă să ne „dăm” lui Dumnezeu. Alege astăzi să nu-ți folosești sufletul pentru tine însuți, ci să-I oferi lui Dumnezeu tot „sinele” tău.

Pe masură ce sufletul este purificat, el este antrenat să poarte gândurile, dorințele și sentimentele lui Dumnezeu și atunci vei deveni un catalizator puternic pentru gloria Lui.

Rugăciune

Doamne, mintea, dorințele și emoțiile mele se răzvrătesc împotriva Cuvântului Tău, dar nu mai vreau să trăiesc astfel. Tată, Îți ofer sufletul meu, știind că atunci când fac aceasta, Tu mă poți curăța și folosi pentru a împlini voia Ta.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon