Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. – 1 Împărați 19:11-12
Am fost fascinată când, în urmă cu câțiva ani, am aflat că unii cai au ceea ce dresorii numesc „ureche atentă la comandă”. În timp ce majoritatea cailor trebuie să fie conduși de o zăbală fixată în gura lor, alți cai au o ureche îndreptată spre vocea stăpânului. O ureche este atentă la pericolele naturale; cealaltă este sensibilă la antrenorul în care are încredere.
Profetul Ilie avea o „ureche atentă la comandă”. Când circumstanțele naturale i-au dat toate motivele să fie înspăimântat și avea nevoie disperată să audă vocea lui Dumnezeu, el a fost capabil să facă acest lucru, în ciuda zgomotului și a confuziei din jurul său. Tocmai învinsese 450 de profeți mincinoși într-un duel dintre Baalul tăcut și singurul Dumnezeu adevărat. Apoi, regina Izabela l-a amenințat că-l va ucide într-o zi, iar el avea nevoie să știe ce să facă! Era pe munte înaintea lui Dumnezeu. Un vânt puternic a venit printre munți, a avut loc un cutremur groaznic și foc a izbucnit în jurul lui. După incendiu a venit „un susur blând şi subţire.” Vocea lui Dumnezeu nu a fost în puterea vântului, a cutremurului sau a focului, ci în sursur. Ilie a avut o „ureche atentă la comandă”, una antrenată și sensibilă la Stăpân, ca urmare, a făcut ceea ce i-a spus Dumnezeu să facă și astfel viața i-a fost salvată.
Dumnezeu vorbește încă și astăzi în inimile noastre printr-un susur blând şi subţire. Cere-I să-ți dea o ureche atentă, astfel încât să poți auzi susurul Lui blând şi subţire.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Ascultă-L pe Dumnezeu cu o „ureche atentă la comandă”.