Cui să vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată, cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el. (Ieremia 6:10)
De fiecare dată când Dumnezeu ne vorbește iar noi ne comportăm ca și când nu L-am auzi, inimile noastre devin mai tari, până ajungem în punctul în care este extrem de greu să-L mai auzim. În cele din urmă, încăpățânarea ne slăbește capacitatea de a-L auzi. De fiecare dată când ne întoarcem spatele la ceea ce știm că ar trebui să facem, devenim tot mai îndărătnici, până când ajungem să fim complet surzi la călăuzirea Lui.
În versetul de astăzi, vedem că Dumnezeu a vrut ca Ieremia să-i avertizeze pe oameni cu privire la distrugerea iminentă, dar aceștia nu au putut să-i audă vocea pentru că urechile lor erau netăiate împrejur (nu erau în legământ cu Dumnezeu). Ce lucru tragic!
În contrast, vedem în Ioan 5:30 că Isus a avut urechi sfințite (puse deoparte), tăiate împrejur. Cred că acesta este unul dintre cele mai importante versete din Biblie cu privire la subiectul auzirii vocii lui Dumnezeu: „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.”
Isus nu a făcut nimic decât după ce a auzit vocea Tatălui cu privire la acel aspect. Imaginați-vă cât de diferită ar fi viața noastră dacă am cere sfatul lui Dumnezeu înainte de a acționa. Nu am mai avea probleme inutile din care să-I cerem să ne
scapre, pentru că nu am căutat sfatul Lui.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Ascultă-ți inima înainte de a lua decizii.