Vorbind și ascultând

„Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!” (Psalmul 5:2)

Rugăciunea este atât de simplă; nu este altceva decât să vorbești cu Dumnezeu și să asculți ceea ce are El de spus. Dumnezeu vrea să ne învețe pe fiecare dintre noi să ne rugăm și să auzim vocea Lui într-un mod personal. El vrea să ne ia din punctul în care suntem și să ne ajute să ne dezvoltăm propriul stil de rugăciune, care va face ca relația noastră personală cu El să fie tot mai profundă. Dumnezeu vrea ca rugăciunea să fie un mod simplu și natural de comunicare cu El, pe măsură ce Îi predăm Lui poverile inimii noastre și Îi permitem să ne împărtășească dorințele Sale.

Dumnezeu este mult prea creativ pentru a dori să interacționeze la fel cu fiecare persoană de pe pământ. El este Cel care ne-a făcut pe toți diferiți; Lui Îi place unicitatea. Fiecare dintre noi suntem în etape diferite în umblarea noastră cu Dumnezeu, suntem la diferite niveluri de maturitate spirituală și avem diferite experiențe personale cu El. Pe măsură ce ne dezvoltăm abilitatea de a-I vorbi Domnului și de a asculta vocea Lui, trebuie să-I spunem permanent: „Învață-mă să mă rog; învață-mă să vorbesc cu Tine și să Te ascult. Învață-mă să aud vocea Ta într-un mod personal. Doamne, depind de Tine pentru ca viața mea de rugăciune să fie cea mai împlinitoare și înfloritoare parte a vieții mele.”


Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Ești creația unică a lui Dumnezeu. Celebrează acest lucru prin viața și rugăciunea ta.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon