Vrei să auzi mai mult?

Vrei să auzi mai mult?

Voi să mergeţi după Domnul Dumnezeul vostru şi de El să vă temeţi (cu reverență); poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă alipiţi. – Deuteronomul 13:4

Dacă ne așteptăm să auzim de la Dumnezeu, trebuie să ascultăm de vocea Lui. De asemenea, trebuie să fim grabnici în a ne supune dacă vrem să auzim de la El cu consecvență. Sensibilitatea din inima noastră la vocea Lui poate fi crescută prin ascultare și redusă prin neascultare. Neascultarea duce la mai multă neascultare, iar ascultarea duce la mai multă ascultare.

Sunt unele zile în care știm imediat ce ne trezim că vom avea o „zi firească”. Începem ziua simțindu-ne încăpățânați și leneși, frustrați și irascibili. Primele noastre gânduri sunt: “​​Vreau să mă lase toți în pace azi. Nu fac curat în casa asta, merg la cumpărături. Nici nu mai respect dieta; Mănânc ce vreau toată ziua – orice mi-ar spune cineva.”

În zile ca acestea avem o decizie de luat. Putem da curs acestor sentimente sau ne putem ruga, „Doamne, Te rog să mă ajuți – și fă-o repede!” Sentimentele noastre pot intra sub stăpânirea lui Isus Hristos dacă Îl rugăm să ne ajute să ne îndreptăm atitudinea.

Știu totul despre zilele firești; știu că putem începe să acționăm prost și apoi să agravăm situația și mai tare. Se pare că odată ce cedăm egoismului și ne lăsăm dirijați de fire, ne va merge prost toată ziua. Dar de fiecare dată când ne ascultăm conștiința, deschidem fereastra pe care Dumnezeu o poate folosi pentru a ne conduce prin Duhul Său. De fiecare dată când ascultăm vocea lui Dumnezeu, aceasta ne dă mai multă lumină pentru următoarea dată. Odată ce cunoaștem bucuria de a-L urma pe Dumnezeu, nu vom dori să trăim fără ea.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Nu te lăsa să ai o „zi firească”.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon