Motivații dumnezeiești

Motivații dumnezeiești

Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! – Psalmul 139:23

Cu ani în urmă, pe când ne luptam cu probleme financiare, am ajuns să îmi pierd credința pentru rezolvarea acestei situații și m-am prăbușit înaintea Domnului. Am plâns înaintea Lui pentru o vreme, iar apoi, prin harul lui Dumnezeu, am luat o decizie și am declarat: „Doamne, eu voi continua să dau zeciuială și să fac dărnicie până în ziua când voi muri, chiar dacă voi vedea sau nu vreun rezultat”.

Cred din toată inima că pentru mine a fost un test, pentru a vedea dacă dăruiesc cu adevărat. Domnul a dorit să dea pe față care erau adevăratele motivații pentru care dăruiam, dacă ele erau sau nu dumnezeiești. Dacă dăruiam doar ca să primesc ceva în schimb, probabil motivațiile mele ar fi fost egoiste.

Este multă învățătură în care se spune: „Fă asta pentru a primi cealaltă”. Dar ce spuneți despre a avea o inimă curată, care spune: „Vreau să fac ce este bine și corect, doar pentru că Îl glorifică pe Dumnezeu”?

Vă îndemn să vă examinați cu sinceritate motivațiile inimii și să vă asigurați că nu sunt egoiste. Apoi, din toată inima, faceți promisiunea că vă veți dedica să Îi slujiți lui Dumnezeu, având motivații corecte.


Rugăciune

Duhule Sfânt, cercetează-mi astăzi inima și scoate la iveală adevăratele mele motivații și intenții. Dacă nu sunt dumnezeiești – plăcute înaintea Ta, aratămi-le și ajută-mă să mă schimb.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon