Duhului Sfânt Îi pasă de relații

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4:30)

Versetul de astăzi, în contextul versetelor care îl înconjoară, ne învață că pentru Dumnezeu este important modul în care gestionăm relațiile. Gestionarea relațiilor într-un mod greșit este un lucru prin care Îl întristăm pe Duhul Sfânt.

De multe ori avem obiceiul de a ne purta urât cu oamenii apropiați, mai ales dacă nu ne simțim bine, nu am dormit suficient, am avut o zi grea, dacă am primit vești proaste sau am suferit o dezamăgire. Totuși, Dumnezeu vrea să ne purtăm bine unii pe alții tot timpul, nu numai atunci când avem chef să facem acest lucru.

Mă întrebam deseori de ce reacționez urât cu soțul sau copiii mei, dar nu și cu alte persoane. Duhul Sfânt mi-a arătat repede că îmi controlam stările și atitudinea negativă atunci când eram în preajma oamenilor pe care doream să-i impresionez. Când eram cu familia, cu cei cu care deja aveam relații, simțeam libertatea să îmi arăt clar caracterul și imaturitatea spirituală. M-am convins că nu puteam să mă stăpânesc atunci când deveneam nervoasă și agitată; pur și simplu, nu puteam să mă disciplinez. Eram atât de frustrată încât trebuia să „explodez”.

Când mă supăram din cauza problemelor financiare, a vreunei probleme de la lucru sau din cauza unei probleme minore de acasă, îmi revărsam frustrarea asupra familiei. De cele mai multe ori eram supărată și mă purtam rău cu ei din cauză că în interior mă simțeam măcinată de o problemă, nu din cauza celor ce se petreceau în jurul meu. Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg adevărul și dau slavă Domnului că am fost eliberată.

Relațiile sunt unele dintre cele mai mari beneficii ale noastre, iar Dumnezeu vrea să le valorificăm. Dacă mergem la El cu inima deschisă, gata să înțelegem orice adevăr pe care ni-l va descoperi, Duhul Sfânt ne va ajuta să ne gestionăm frustrările într-un mod corespunzător.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Nu-i face pe ceilalți să plătească pentru frustrările tale interioare.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon