Elimină distragerile

Elimină distragerile

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. —Matei 6:33

Unul dintre cele mai viclene arme ale lui Satan este distragerea atenției. El știe ca dacă suntem distrași de grijile lumii, mai mult decât probabil, vom începe să ne neglijăm timpul cu Dumnezeu.

Pentru a ne păstra credincioși și în strânsă părtășie și comuniune cu El, uneori Dumnezeu dorește ca noi să îndepărtăm distragerile care ne depărtează de El, chiar dacă doare.

De exemplu, dacă cariera, dorința de bani sau poziția socială sunt mai importante pentru tine decât a-I fi pe plac lui Dumnezeu, trebuie să îți refaci prioritățile. Sau poate că o relație te împiedică să petreci timp împreună cu Dumnezeu și cauți mai mult atenția și aprobarea acelei persoane decât a lui Dumnezeu. Orice situație sau dorință care ne împiedică să fim călăuziți de Duhul Sfânt sau trăim pentru Dumnezeu este o distragere nesănătoasă care nu este bună pentru noi.

Dumnezeu dorește ca noi să fim conduși de Duhul Său, nu de distragere. Așa că pune astăzi deoparte toate distragerile vieții și concentează-te intenționat asupra lui Dumnezeu. Când Îl cauți pe Dumnezeu mai întâi cu toată inima ta, Îl vei găsi. El te așteaptă mereu.


Rugăciune

Doamne, Te rog să mă ajuți să renunț la toate distragerile din viața mea, chiar dacă doare. Ajută-mă să Te caut mai presus de orice și să fiu condus de către Duhul Sfânt. Vreau să trăiesc pentru Tine!

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon