Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. (Proverbe 16:3)
Dumnezeu intervine în viața noastră atunci când Îi cerem să o facă. El preia controlul vieții nostre atunci când ne încetăm să mai facem lucrurile așa cum vrem noi. Când începe Dumnezeu cu adevărat să ne vorbească într-un mod intim și profund? Atunci când noi încetăm să vorbim și începem să ascultăm. În loc să încercăm să ne rezolvăm problemele pe cont propriu, îngrijorându-ne și tulburându-ne, ar trebui să ne liniștim și să ascultăm ceea ce Dumnezeu are de spus.
Versetul de astăzi menționează despre „lucrările” noastre. De multe ori, „lucrările” noastre sunt zbaterile interioare, din mintea noastră – raționamentul, analizele pe care le facem situațiilor și încercările de a ne da seama ce se întâmplă sau ce ar trebui să facem. Dumnezeu spune că dacă Îi vom încredința lucrările, gândurile noastre se vor liniști. Cu alte cuvinte, dacă vom reuși să ne liniștim mintea, vom avea claritate și Dumnezeu ne va putea da idei și ne va vorbi cu privire la noi strategii și direcții.
Odată, am fost supărată și îngrijorată, nu știam ce să fac în legătură cu o problemă pe care o aveam și nu primeam niciun răspuns. În cele din urmă am tăcut și L-am întrebat pe Dumnezeu ce ar trebui să fac, iar El mi-a spus, pur și simplu: „Fă ceea ce ai spune altcuiva aflat în aceeași situație să facă, dacă ar veni la tine pentru a fi sfătuit.” Am știut instantaneu ce trebuie să fac și mi-am recăpătat pacea. Dumnezeu are răspunsuri pentru noi, dacă pur și simplu, hotărâm să tăcem și să ascultăm.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Fă liniște în mintea ta și taci înaintea Domnului, pentru ca astfel, să-L lași pe El să-ți vorbească și să-ți pună gândurile în ordine.