Atitudinea bună aduce eficiență

Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele. (Psalmul 54:2)

Toți ne dorim ca rugăciunile noastre să aibă efect și vrem să putem vorbi cu Dumnezeu în așa fel încât să înțelegem voia și planurile Sale pentru noi și pentru cei din jur. Biblia spune: „Rugăciunea unui om corect este dinamică și are efect.” (Iacov 5:16 BVA) Dacă vrem să avem rugăciuni care au efect, atunci trebuie să știm ce poate să le facă ineficiente. Nu toate rugăciunile noastre au efect; de exemplu, uneori vrem ceva atât de mult încât nu reușim să ne rugăm după voia lui Dumnezeu – și acele rugăciuni nu au efect. Uneori suntem așa de supărați sau răniți, încât spunem rugăciuni care se bazează pe emoțiile noastre, în loc să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu sau pe inima Lui – și nici aceste rugăciuni nu au efectul dorit.

Prin Cuvântul Său, Dumnezeu ne spune ce să facem pentru a avea rugăciuni cu efect. Acesta nu rezultă din urmarea formulelor sau a respectării unor principii. Rugăciunea care are efect se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu: este simplă, sinceră și plină de credință; nu are nimic de-a face cu regulile, ci trebuie să vină dintr-o atitudine corectă.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: O atitudine proastă poate fi schimbată, dacă decidem să o schimbăm.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon