Ajutându-i pe alții

Ajutându-i pe alții

… dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! – Isaia 58:10

Dumnezeu este interesat să-i ajute pe cei răniți și pe cei în nevoi. De-a lungul anilor, în timp ce mă apropiam tot mai mult de Domnul și dragostea mea pentru El creștea, am devenit tot mai determinată să trăiesc în fiecare zi în așa fel încât să fac viața cuiva mai ușoară. Pasiunea lui Dumnezeu a devenit pasiunea mea.

A atinge viața cuiva nu este un lucru pe care să îl facem din vârful buzelor. Ar trebui să fie o prioritate a trăirii vieții creștine.

Este nevoie de determinare și angajament ca să părăsim confortul pentru a-i ajuta pe alții, însă așa dorește Domnul să trăim. Dumnezeu spune că atunci când dăruiești cu adevărat și te investești pe tine însuți în folosul altora, El te va folosi: „Dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!” (Isaia 58:10).

Dacă te dedici dincolo de limitările tale pentru a duce dragostea lui Hristos altora, pacea și bucuria ta vor crește, făcând ca lucrurile cu care te confrunți să se estompeze. A face o diferență în viața altora va aduce, de asemenea, experiența unei satisfacții deosebite.

Ia în considerare: ai nevoie să îți rearanjezi prioritățile, pentru a face ca pasiunea lui Dumnezeu să fie și pasiunea ta? Roagă-L să îți arate cum poți să îi ajuți pe alții, ducând lumina și dragostea Lui celor care au nevoie cel mai tare de Dumnezeu.

Rugăciune

Doamne, doresc ca pasiunea Ta să fie și pasiunea mea. Arată-mi cum să ajustez prioritățile mele, ca să-i pot ajuta pe alții în modul în care Tu vrei să o fac.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon