Cel mai bun timp pe care îl poți petrece

Cel mai bun timp pe care îl poți petrece

„De aceea orice om evlavios să se roage Ție la vremea potrivită! Și chiar de s-ar vărsa ape mari [ale încercărilor], pe el [duhul din el] nu-l vor atinge deloc.” (Psalmul 32:6, Biblia amplificată)

Este simplu: cu cât petrecimai mult timp alături de Dumnezeu, cu atât te conectezi mai mult la puterea Sa. David ne spune că noi suntem protejați numai în locul tainic al prezenței lui Dumnezeu (Psalmul 91:1). Când petrecem timp în prezența lui Dumnezeu, rugându-ne și citind Cuvântul Său, ne aflăm în locul tainic. Locul tainic este un loc minunat al păcii și odihnei!

E un lucru minunat să ne gândim că noi, credincioșii, putem avea acces la măreția prezenței lui Dumnezeu. Știind acest lucru, de ce oare să nu vrem să ne petrecem timpul în prezența lui Dumnezeu? Chiar și Isus se trezea dimineața devreme ca să fie singur cu Dumnezeu. El știa cât de important este să te afli în prezența lui Dumnezeu. Noi căpătăm putere și înțelepciune când ne aflăm în prezența lui Dumnezeu!

Cel mai bun lucru pe care îl poți face este să îți rezervi o perioadă de timp pe care să o petreci în prezența Domnului. Încearcă să nu fii exagerat de strict în această privință, ci încearcă mai degrabă să faci din asta ceva regulat. Vorbește cu Dumnezeu despre tot și orice îți stă pe inimă – El este interesat de orice te interesează sau te preocupă. Poate că uneori îți dorești să asculți muzică și să te închini; alteori poate vrei doar să stai liniștit și să te bucuri de tăcere. Rezervă-ți un timp pe care să-l petreci cu Dumnezeu și lasă-L pe Duhul Sfânt să te călăuzească în uimitoarea călătorie prin care vei ajunge mai aproape de Dumnezeu!


Faptul că îți petreci timpul în locul tainic al prezenței Sale te va transforma din a fi ceea ce ești în ceea ce doar El te poate face.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon