Crescând în discernământ

Crescând în discernământ

Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite… Isaia 11:2-3

Isus Și-a trăit viața cu un discernământ care nu a fost bazat pe simțurile superficiale ale firii, ci a fost rezultatul comuniunii și relației Sale intime cu Tatăl Său, Dumnezeu.

Același dar al discernământului este disponibil pentru tine și pentru mine, prin relația noastră cu Dumnezeu. Dar cum funcționează acest lucru? Înainte de a face orice, trebuie să cauți repede confirmarea duhului, pentru a vedea dacă lucrul pe care dorești să-l faci este bun. Dacă ai pace, poți apoi să acționezi. Dacă însă te simți inconfortabil, frustrat, confuz, rămâi pe loc, nu acționa.

De exemplu, mă aflu la magazin și sunt în punctul de a cumpăra un anumit lucru, dar în timp ce mă îndrept spre ieșire pentru a achita acel produs, am un sentiment de frustrare în duhul meu, ca un ghiont din partea Duhului Sfânt, ca să nu cumpăr acel lucru.

Lucrul captivant cu privire la acest gen de momente este că, de fiecare dată când alegem să ascultăm și să urmăm îndemnurile Duhului Sfânt, duhul nostru va crește mai puternic în Dumnzeu, și astfel, tot mai mult din puterea Lui este eliberată în viața noatră pentru a lucra în roada Duhului.

Supune-te Duhului Sfânt, urmează-i îndemnurile și vei crește în același discernământ în care a umblat Isus.

Rugăciune

Doamne, nu doresc să iau decizii bazate pe dorințele mele egoiste și superficiale. Doresc să umblu cu discernământ. În timp ce iau hotărârile împreună cu Tine, zădărnicește-mi dorințele care nu sunt pe placul Tău și dă-mi pacea, pentru a urma calea Ta.   

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon