Gândește-te la ce gândești

Gândește-te la ce gândești

El le-a mai zis: „Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult. – Marcu 4:24

Dacă ești credincios, mai mult ca sigur, în fiecare zi ai câteva gânduri ancorate în Scriptură. Totuși, nu cumva sunt amestecate printre ele și gânduri negative și gânduri ce trec la întâmplare prin mintea ta?

Majoritatea vieții m-am gândit la tot ceea ce trecea prin mintea mea, însă multe gânduri erau ori minciuni ale Satanei, ori gânduri fără rost. Din Marcu 4:24 înțeleg că, în măsura în care petrec timp gândind-mă la pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu, în aceeași măsură voi primi putere și abilitate de a umbla în ceea ce spune Cuvântul. Cu cât citim și ascultăm mai mult din Cuvânt, cu atât primim mai multă revelație pentru a-L înțelege.

Din firea noastră suntem leneși și am vrea să primim ceea ce are Dumnezeu pentru noi fără niciun efort, însă lucrurile nu merg în felul acesta. Vei primi din Cuvântul lui Dumnezeu doar în măsura în care ești gata să dai.

Te încurajez să hotorăști ca în fiecare zi să meditezi asupra Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că fiecare moment petrecut stângându-l în inima ta îți va aduce mai multă înțelepciune și cunoștiță de la Domnul.

Rugăciune

Doamne, decid ca în fiecare zi să petrec mai mult timp în Cuvântul Tău. Știu că măsura în care fac acest lucru, va fi măsura în care voi primi mai multă înțelepciune și cunoștință de la Tine.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon