Mai întâi, gândește-te bine

… trebuie să vă potoliți și să nu faceți nimic cu pornire nechibzuită. (Faptele Apostolilor 19:36)

Atunci când facem ceva fără să-L întrebăm pe Dumnezeu și fără să așteptăm să ne vorbească, suntem neînțelepți. Este lipsit de înțelepciune să facem lucruri fără să ne gândim, mai întâi, cu privire la ceea ce urmează să facem. Deseori ne angajăm în a face multe lucruri și sfârșim prin a fi îngrijorați și împovărați. Cu siguranță, Dumnezeu ne întărește prin Duhul Său, dar El nu ne întărește în a face lucruri care sunt în afara voii Sale. El nu ne va întări comportamentul prostesc. O dată ce ne asumăm să facem ceva, Dumnezeu Se așteaptă să ne ținem de cuvânt și să fim oameni integri, așa că sfatul Lui pentru noi, din versetul de astăzi este: „Gândește înainte să vorbești!”. Noi trebuie să-I cerem îndrumare lui Dumnezeu pentru situațiile care ne stau în față.

Aceasta a fost o lecție pe care a trebuit să o învăț. Obișnuiam să permit entuziasmului să mă conducă și să spun: „Da”, fără să cer sfatul lui Dumnezeu, iar mai apoi sfârșeam prin a mă plânge de programul meu. Dumnezeu m-a lăsat să văd că dacă I-aș fi cerut înțelepciune și aș fi ascultat de călăuzirea Lui, aș fi putut evita stările de frustrare și stresul.

Sunt sigură că ai multe oportunități să te implici în lucruri pe care le consideri importante. Te încurajez astăzi să nu te angajezi în nimic fără să te gândești în mod serios și fără să cauți călăuzirea lui Dumnezeu, care să-ți spună dacă trebuie să faci sau nu acele lucruri.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Gândește înainte să vorbești și să acționezi!

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon