O rugăciune simplă, plină de credință

O rugăciune simplă, plină de credință

„Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta.” (Ieremia 29:12)

Uneori, când rostim o rugăciune simplă, prezentându-I, pur și simplu, lui Dumnezeu nevoia noastră sau nevoia unei alte persoane, credem că ar trebui să facem sau să spunem mai mult. Însă eu am descoperit că, atunci când mă rog rostind ceea ce mi-a pus Duhul Sfânt pe inimă, fără a mai adăuga nimic de la mine, rugăciunea este foarte simplă și nu neapărat excesiv de lungă.

Atunci când ne facem puțin timp ca să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ceva sau ca să Îi cerem ceva, mintea noastră ne spune: „Asta nu a fost destul de lungă sau de elocventă. Ar trebui să te rogi mai tare și cu mai mult aplomb dacă vrei cu adevărat ca Dumnezeu să te audă.”

De multe ori, credem că trebuie să-L impresionăm pe Dumnezeu sau să-i impresionăm pe ceilalți cu rugăciunile noastre și tocmai atunci ratăm bucuria pe care fiecare rugăciune simplă, plină de credință, ar trebui să ne-o aducă. Atunci când avem o relație apropiată cu Dumnezeu, putem spune ce ne stă pe inimă și să credem că El ne-a auzit și că se va ocupa de cererea noastră în felul Său, la timpul stabilit de El.

Copiii sunt mereu niște exemple bune de urmat în ceea ce privește simplitatea. Ascultă rugăciunea unui copil, iar acest lucru sigur îți va schimba radical viața de rugăciune.


Roagă-te cât mai simplu, pentru a te bucura și mai mult de fiecare rugăciune.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon