„Moise a chemat pe Bețaleel, Oholiab și pe toți bărbații iscusiți în mintea cărora pusese Domnul pricepere, și anume pe toți cei cu tragere de inimă la lucrul acesta, ca să-l facă.” (Exodul 36:2)
Atunci când inima ți-e stârnită să acționeze, se întâmplă ceva puternic în viața ta. Nu ne ajută cu nimic să spunem: „Cât îmi doresc să mă simt așa!” Putem decide să facem ceva în privința felului în care ne simțim dacă ne stârnim inimile să facem ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem.
Cum ne putem stârni credința? Mi-am dat seama de un lucru: Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când iese din gura mea sub formă de rugăciune, laudă, predică sau mărturisire este cel mai bun mod de a aprinde focul. Acesta răscolește darul pe care îl adăpostesc în mine, îmi menține credința și speranța active, împiedicându-mi spiritul să se scufunde în mine.
Pasivitatea, tragerea de timp și lenea sunt uneltele folosite de către diavol împotriva oamenilor lui Dumnezeu. O persoană pasivă așteaptă să fie mișcată de către o forță exterioară înainte de a acționa. Însă noi putem fi motivați și conduși de către Duhul Sfânt aflat în noi, și nu de către niște forțe exterioare. Cel mai bun mod de a ne păzi de pasivitate este să ne străduim din toate puterile să facem ceea ce ne stă înainte.
Păstrează mereu stârnit darul care ți-a fost oferit de către Dumnezeu, adică focul ce mocnește în tine.