Cum să cultivi roadele Duhului Sfânt

Cum să cultivi roadele Duhului Sfânt

„Dacă trăim prin Duhul [Sfânt], să și umblăm prin Duhul. [Dacă ne avem viața în Dumnezeu prin Duhul Sfânt, atunci să mergem înainte urmând calea, comportarea fiindu-ne îndrumată de către Duhul.]” (Galateni 5:25, Biblia amplificată)

Atunci când Duhul Sfânt trăiește în noi, avem și noi tot ceea ce are El. Roadele Sale sunt în duhul nostru. Sămânța a fost plantată deja. Cu cât suntem mai apropiați de Dumnezeu, cu atât mai mult le permitem semințelor roadelor să crească și să se dezvolte în noi prin faptul că le cultivăm.

Putem cultiva toate roadele Duhului Sfânt într-un mod cât se poate de practic – concentrându-ne atenția asupra dragostei și autocontrolului, adică primul și ultimul de pe listă. Toate roadele se bazează pe dragoste, fiind, de fapt, o formă a dragostei, însă toate sunt ținute la locul lor prin autocontrol.

Dacă te preocupă dezvoltarea rodului care e dragostea, atunci nu vei fi nerăbdător și lipsit de bunătate cu ceilalți oameni. Vei fi bun cu oamenii, îi vei sprijini și le vei fi credincios. Vei decide să trăiești în așa fel încât să fii o binecuvântare pentru ceilalți, și nu te vei ocupa întâi de nevoile tale. Acesta este rezultatul dragostei.

Autocontrolul ne ajută să facem acele mici alegeri de-a lungul unei zile prin care arătăm că răspundem cu roadele Duhului Sfânt. Răspunzând prin acele mici alegeri pe care le facem, începem să dezvoltăm obiceiuri bune, sănătoase, pe placul lui Dumnezeu. Dacă vei continua să cultivi aceste obiceiuri, roadele se vor dezvolta și vei ajunge să ai o viață excepțională în Duhul Sfânt.


Tocmai când roadele noastre sunt „stoarse” și suntem prinși pe picior greșit, ajungem să ne dăm seama dacă roadele noastre sunt crescute mult sau puțin.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon