Sub controlul lui Dumnezeu

„... [Domnul] smerește și El înalță.”

„… [Domnul] smerește și El înalță.” (1 Samuel 2:7, Biblia amplificată)

E important să nu uităm că Dumnezeu poate smeri pe cineva, în timp ce pe altcineva poate înălța. Un astfel de exemplu a avut loc în viața Esterei. Dumnezeu a scos-o din anonimat pentru a deveni împărăteasa întregii țări. El i-a dat favoare față de toți cei întâlniți în cale, inclusiv față de împărat, deoarece ea găsise favoare înaintea Domnului.

Estera s-a folosit de această favoare pentru a se salva pe sine și pentru a-și salva poporul, evreii, ca să nu fie uciși de mișelul Haman, care voia să-i nimicească. Chiar dacă s-a temut să se ducă la împărat și să-i ceară să intervină, căci astfel își punea în pericol propria viață, ea tot a făcut-o, fiindcă și-a încredințat viața în mâinile Domnului.

În orice situație te-ai afla în viață, fie că ești hărțuit, persecutat sau discriminat, ori cineva încearcă să-ți ia ceva ce-ți aparține pe bună dreptate – fie că e vorba de slujba ta, de casa ta, de reputație sau de orice altceva – trebuie să crezi că Dumnezeu îți va da o favoare supranaturală. Oricât de lipsită de speranță ar părea situația ta, să nu uiți că Dumnezeu poate înălța, la fel de bine cum poate și doborî. Dacă ți-ai încredințat viața în mâinile Sale, atunci crede că lumina Domnului strălucește asupra ta ca să-ți dea favoare.

Nu trăi mereu cu teamă, căci Dumnezeu te iubește și te va ajuta întotdeauna!

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon