Oprește instabilitatea emoțională

Oprește instabilitatea emoțională

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor…” (Galateni 5:22-23)

Îmi aduc aminte că ani întregi am fost o creștină instabilă emoțional; ori eram în vale, ori eram pe culme. Dacă soțul meu făcea lucrurile care îmi plăceau, eram fericită, dar dacă nu făcea lucrurile care să mă mulțumească, deveneam furioasă. Încă nu învățasem cum să mă las călăuzită de Duhul Sfânt, și astfel, mă lăsam controloată de sentimente.

De cele mai multe ori când vorbesc cu alți creștini, aceștia îmi povestesc despre cum se simt: „Simt că nu mă iubește nimeni.”; „Simt că partenerul meu este nedrept cu mine.”; „Simt că nu voi fi fericit niciodată.”; „Simt că… nu simt că…” etc.

Dumnezeu vrea să ne dăm seama că sentimentele nu vor dispărea niciodată, așa că, trebuie să învățăm să le gestionăm, în loc să le lăsăm pe ele să ne controleze. Putem alege să ne controlăm, ca să nu lăsăm firea să ne conducă. Niciunul dintre noi nu va putea (și nici nu ar trebui) să primească tot ceea ce își dorește. Un creștin matur spiritual poate avea pace și bucurie chiar și atunci când nu primește lucrurile pe care și le dorește. Putem alege să ne controlăm, ca să nu spunem toate lucrurile pe care simțim să le spunem, să nu mâncăm tot ceea ce ne dorim să mâncăm și să nu facem doar ceea ce simțim să facem. Alege să Îl lași pe Duhul Sfânt să te ajute să faci ce este corect, indiferent cum te va face acest lucru să te simți!

Creștini fiind, în loc să ne concentrăm pe modul în care ne simțim, trebuie să ne concentrăm atenția asupra adevărului lui Dumnezeu.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon