Poduri în loc de ziduri

Poduri în loc de ziduri

„Și la aceasta ați fost chemați [aceasta este menirea voastră], fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă [exemplul Său personal], ca să călcați pe urmele Lui.” (1 Petru 2:21, Biblia amplificată)

În locul zidurilor pe care obișnuiam să le ridic în jurul vieții mele, am învățat să construiesc poduri. Prin puterea harului și a iertării lui Dumnezeu, toate lucrurile dificile și nedrepte care mi s-au întâmplat au fost transformate în adevărate căi pe care alții pot umbla pentru a descoperi aceeași libertate pe care am descoperit-o și eu.

Dumnezeu nu este părtinitor (Faptele apostolilor 10:34). Ceea ce a făcut pentru mine va face și pentru tine. Pe măsură ce te apropii tot mai mult de Dumnezeu cu fiecare zi, vei putea descoperi și tu aceeași libertate pe care am descoperit-o și eu, iar astfel, vei putea deveni și tu un pod pe care alții vor putea trece, în loc să devii un zid care să-i îngrădească.

Isus a deschis pentru noi un drum către Dumnezeu. El a devenit astfel o cale pe care să putem păși noi. El S-a sacrificat pentru noi, iar acum, că noi putem beneficia de sacrificiul Său, El ne oferă și nouă șansa de a ne sacrifica pentru alții, ca aceștia să se poată bucura de aceleași beneficii ca și noi.
În loc să îi îndepărtezi pe oameni, îți sugerez să Îi ceri lui Dumnezeu să îți îngăduie să îi vezi așa cum îi vede El. Iubește-i, iartă-i și îndrumă-i spre Dumnezeu pentru ca El să le poată vindeca rănile și să îi umple cu pacea și bucuria Lui.


Unii oameni sunt rătăciți și au nevoie de cineva care să pășească înaintea lor pentru a le arăta calea. Ce-ar fi să fii chiar tu acea persoană?

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon