După ce a lăsat faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului, văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt.” Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustiu, spre Marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului. – Exod 13:17-18
Dumnezeu ne dă speranță și visuri pentru anumite lucruri care să se împlinească în viața noastră, însă nu întotdeauna ne permite să vedem timpul exact al planului Său. Cu toate că este frustrant, chiar faptul că nu știm cu exactitate detaliile ne ține conectați la El. Când acceptăm timpul lui Dumnezeu, putem învăța să trăim cu speranță și bucurie, în vreme ce Dumnezeu lucrează în dreptul problemelor noastre.
Exod 13:17-18 ne spune că Dumnezeu i-a condus pe evrei spre Țara Promisă, pe drumul mai lung și greu, deoarece El a știut că evreii nu erau gata să intre în ea. A fost nevoie de un timp pentru antrenarea lor, devenind astfel necesar să treacă prin situații foarte provocatoare. De-a lungul procesului, Dumnezeu nu a încetat să le poarte de grijă să le arăte ceea ce așteapta de la ei.
La fel este și în dreptul nostru: perioada de antrenament pe care Dumnezeu o are pentru noi ne solicită să împlinim ceea ce El ne spune să facem, atunci când El ne spune să facem acel lucru, fără a mai pune întrebări sau a încerca să deslușim noi totul. Nu contează cât de mult durează, deoarece putem fi încredințați că atunci când acceptăm timpul lui Dumnezeu, lucrurile vor decurge mult mai bine.
Rugăciune
Doamne, deși de multe ori nu înțeleg, sunt gata să accept timpul tău, pentru că întotdeauna calea Ta este perfectă. De aceea aleg să mă încred pe deplin în Tine.