Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. – 2 Corinteni 10:4
Știi că în fiecare zi noi suntem într-un război? Uitându-ne la toată suferința din jur, putem să gândim că este vorba despre un război care are loc doar pe plan extern, însă în realitate, el are loc într-un plan interior – pe câmpul de luptă al minții noastre.
Când eșuăm să identificăm câmpul de luptă, eșuăm să identificăm în mod corect inamicul. Tindem să credem că oamenii, banii, religia sau „sistemul” sunt problemele noastre. Până când nu ne reînoim gândirea, riscăm să continuăm să credem aceste minciuni și să luăm decizii importante, bazate pe această înșelăciune.
În fiecare zi mintea noastră este bombardată cu un flux constant de gânduri sâcâitoare, suspicioase, de îndoială și frică. În timp ce fiecare dintre acestea poate cauza înfrângere și pustiire, Dumnezeu îți poate da victorie și bucurie, dacă te ții cu putere de adevărul Său.
Poți avea în viața ta întărituri majore care trebuie dărâmate. Dă-mi voie să te încurajez, amintindu-ți că Dumnezeu este de partea ta. Este un război în derulare, iar câmpul de luptă este mintea ta. Vestea bună este că Dumnezeu luptă de partea ta!
Rugăciune
Duhule Sfânt, nu doresc să fiu înșelat, ignorând adevărata luptă care se dă în mintea mea. Păstrează-mă vigilent, ca să pot lupta lupta cea bună. Avându-te pe Tine de partea mea, nu pot pierde!