Cauți lucrurile adevărate?

Cauți lucrurile adevărate?

Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. – Romani 14:17

Romani 14:17 definește Împărăția lui Dumnezeu ca fiind caracterizată de neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Deși suntem chemați să căutăm Împărăția lui Dumnezeu, foarte mulți oameni își petrec viața căutând tot felul de alte lucruri. Când vine vorba de neprihănire, pace și bucurie, ei nu vor nimic din acestea, deoarece alergă după lucrurile pământești.

În trecut, obișnuiam să cred că, dacă am suficiente bunuri pământești, nu mă voi mai îngrijora, iar viața mea va fi liniștită. Însă indiferent cât de multe lucruri adunam, nu aveam cu adevărat pace. Adevărata pace vine din a fi una cu Dumnezeu.

Este important pentru noi să înțelegem aceasta, deoarece un mare număr de creștini își petrec viața căutând lucrurile fără valoare, când, de fapt, adevărata noastră comoară este în Isus.

Așadar, ce cauți tu astăzi? Care este comoara ta? Lucrurile pământești te vor lăsa în final fără satisfacție. În schimb, dacă Îl cauți pe Dumnezeu și neprihănirea, pacea și bucuria Lui, vei putea trăi o viață împlinită, plină de satisfacție, așa cum dorește El să ai. Urmează-L astăzi pe El!


Rugăciune

Doamne, decid astăzi să mă opresc din a mai căuta lucrurile pământești, care nu îmi aduc nicio satisfacție. Vreau să fiu una cu Tine, așa că, voi căuta neprihănirea, pacea și bucuria Ta.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon