Ai o relație cu tine însuți

Ai o relație cu tine însuți

Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale. –  Isaia 43:25

Te-ai gândit vreodată că tu ai o relație cu tine însuți? Poate că nu ai dat importanță acestui gând, însă petreci mai mult timp cu tine decât cu oricine altcineva. Ca urmare, este vital să înțelegi bine lucrul acesta, pentru că ești „persoana” de care nu vei scăpa pe tot parcursul vieții.

Ar trebui să te iubești – dar nu într-un mod egoist, care ar genera un stil de viață de indulgență față de tine, ci într-un mod echilibrat, care afirmă creația lui Dumnezeu ca  fiind bună.  Nimeni nu este perfect, căci din păcate, experiențele prin care am trecut de-a lungul timpului au lăsat  cicatrici, însă nu înseamnă că suntem fără valoare sau buni de nimic.

Față de propria persoană trebuie să avem acea dragoste care spune: „Știu că Dumenzeu mă iubește, așa că și eu iubesc ceea ce Dumnezeu iubește. Nu iubesc tot ceea ce fac, dar mă accept pentru că Dumnezeu mă acceptă.” Trebuie să dezvoltăm acea dragoste matură, care spune: „Cred că Dumnezeu mă schimbă zilnic, însă de-a lungul procesului, nu voi respinge ceea ce Dumnezeu acceptă. Mă voi accepta așa cum sunt, știind că nu voi rămâne la fel pentru  totdeauna”.


Rugăciune

Doamne, așa cum spune Isaia 43:25, Tu mi-ai șters păcatul și m-ai acceptat, ceea ce înseamnă că nu trebuie să mă resping. Mă pot iubi într-un mod sănătos, deoarece Tu mă iubești.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon