Fiecare dintre noi avem anumite limitări

Fiecare dintre noi avem anumite limitări

„Socrul lui Moise i-a zis: ‚Ce faci tu nu este bine. Te istovești singur și vei istovi și poporul acesta, care este cu tine, căci lucrul este mai presus de puterile tale și nu-l vei putea face singur.’” (Exodul 18:17-18)

Dumnezeu s-a folosit de socrul lui Moise pentru a-i spune acestuia că încerca să facă prea mult deodată. Acest mesaj îl transmite Dumnezeu chiar și acum multora din biserici. Uneori, ne place să credem că suntem invincibili. Nu ne convine ca alții să ne spună că ceea ce vrem să facem ne depășește puterile, așa că mergem mai departe și tragem de noi, fără a ține cont de felul în care ne simțim.

Dintotdeauna, am fost genul de persoană care credea că poate face orice își propune. Eram mereu convinsă pe deplin că puteam îndeplini sarcina ce-mi stătea înainte. Dacă cineva mă contrazicea, nu făcea decât să mă motiveze să îi arăt că se înșală. Mi-am dat seama că, dacă ai o astfel de atitudine, considerând că trebuie să faci totul, oricât de grea ar fi sarcina respectivă, îți poți face rău ție însuți. Numai când am început să am probleme de sănătate am înțeles acest lucru. Nu ne putem forța să ne depășim limitările fără să nu ne prăbușim.

Adevărul este acesta: Dumnezeu nu ne dă putere să facem ceea ce nu ne spune El să facem, dar întotdeauna ne dă puterea și abilitatea de a face cu bucurie și pace tot ce ne îndrumă El să facem. Dumnezeu vrea ca tu să te bucuri de viață și nu poți face asta dacă trăiești în stres continuu.


Trebuie să faci niște ajustări pentru a putea trăi în sănătate, pace și echilibru?

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon