Ar trebui să te bucuri de viața pe care o ai

Ar trebui să te bucuri de viața pe care o ai

Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. – Eclesiastul 2:24

Bucuria este combustibilul de care avem nevoie ca, după efortul depus, să ajungem la linia de sosire cu o atitudine bună.  Deși ne putem forța până la linia de sosire, este posibil ca undeva, pe drum, să devenim amărâți și frustrați, dacă nu ne liniștim și nu nu ne facem timp să celebrăm călătoria.

Prea mulți oameni muncesc în mod constant, se stresează la maxim și se simt vinovați dacă își permit să se bucure și să celebreze viața, când de fapt, Dumnezeu a rânduit și a poruncit ambele: munca și bucuria. Eclesiastul 2:24 spune că este bine pentru noi ca în mijlocul muncii grele pe care o depunem, să avem și un timp de relaxare și bucurie.

Gândirea noastră a fost deformată cu privire la acest domeniu. Satana a reușit să ne înșele și să ne țină îngrijorați, epuizați și plini de resentimente din cauza responsabilităților și a muncii excesive.

Avem nevoie de vremuri de împrospătare și recreere, la fel cum avem nevoie de muncă și rezultate bune. Trebuie să fii harnic împlinind ceea ce Domnul a pus înaintea ta, însă asigură-te că vei găsi echilibrul sănătos, învățând să te recompensezi și să sărbătorești progresul care îl faci. Dumnezeu crede că meriți aceasta!

Rugăciune 

Doamne, doresc să mă bucur de viața pe care mi-ai dat-o. Arată-mi cum să muncesc din greu, dar, de asemenea, să îmi fac timp pentru a mă și odihni și a sărbători progresul pe care îl fac. Îți mulțumesc pentru viața din abundență în Isus Hristos!

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon