Ce părere ai despre tine însuți?

Ce părere ai despre tine însuți?

„Apoi, am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri 13:33)

În cartea Numeri la capitolul 13, vedem cum Moise a trimis douăsprăzece iscoade în țara Caananului, ca să vadă dacă țara era bună. Zece din ei au adus în fața lui Israel un „raport sumbru” (Numeri 13:32). Ei i-au spus lui Moise: „Țara este bună, dar uriașii ne vor mânca!” Ei s-au comparat cu niște lăcuste, arătând asfel ca se considerau nesemnificativi și incapabili de a lupta cu acest popor.

Frica pe care au avut-o față de acei oameni uriași a fost o piedică de a intra în țara pe care Dumnezeu le-a promis-o. Problema principală nu au fost uriașii, ci lipsa de încredere a israeliților. Au ales să se uite la limitările lor și nu și-au ațintit privirea asupra Domnului, așa că nu au putut crede că împreună cu El erau capabili să facă orice.

Iosua și Caleb au fost singurii care au avut o atitudine potrivită. Caleb a spus poporului: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” (Numeri 13:30). Cei doi au avut o atitudine după inima lui Dumnezeu. Au crezut că împreună cu El, totul e posibil.

Dumnezeu a avut un plan glorios pentru fiecare israelit, așa cum are unul și pentru noi. Însă doar cei care au atitudinea potrivită în legătură cu Cine este Dumnezeu și cu ei înșiși vor trăi și se vor bucura de planul Său.

Dumnezeu nu are o părere proastă despre tine. Așa că nu trebuie să ai nici tu!

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon