Duhul Vs. Firea

Duhul vs. Firea

Umblaţi (în mod regulat) cârmuiţi (răspunzând și fiind călăuziți) de Duhul (Sfânt) şi nu împliniţi poftele firii pământeşti (firea fără Dumnezeu). – Galateni 5:16

Asemenea unui cal ce a fost dresat să-și păstreze urechea atentă la vocea stăpânului său, ar trebui și noi să fim dispuși a-L urma pe Domnul în tot ce ne călăuzește, nu doar când suntem de acord. S-ar putea ca, să nu ne placă întotdeauna ceea vom auzi că ne spune să facem.

Trebuie să ne dăm seama că, pentru a-L urma pe Dumnezeu, uneori trebuie să spunem nu firii, iar când se întâmplă aceasta, firea are de suferit. Există momente în care galopăm cu viteză maximă într-o direcție, când dintr-o dată, Stăpânul ne spune să ne oprim și ne recomandă să schimbăm direcția. Este dureros pentru noi când nu facem ceea ce ne place, dar înțelegem în cele din urmă că, întotdeauna căile lui Dumnezeu sunt cele mai bune.

În versetul de astăzi, apostolul Pavel scrie despre conflictul dintre Duh și firea pământească. Dacă urmăm conducerea Duhului, nu vom îndeplini dorințele firii care ne vor îndepărta de ceea ce are Dumnezeu mai bun. Acest verset nu spune că dorințele firii vor dispărea; va trebui să ne luptăm mereu cu ele. Dar dacă alegem să fim conduși de Duh, nu vom da curs dorințelor trupești – iar diavolul nu va reuși în ce și-a propus.

Vom simți un război în noi când alegem să fim conduși de Dumnezeu. De obicei, firea noastră și Duhul lui Dumnezeu nu sunt în acord iar noi suntem tentați să păstrăm firea mulțumită. Însă cu toții trebuie să învățăm să ne supunem Duhului lui Dumnezeu și să depășim dorințele și ispitele trupești. Decide astăzi că nu vei lăsa firea să te conducă, ci că vei fi condus de Duhul lui Dumnezeu.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Dumnezeu vrea să îți ofere tot ce este mai bun.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon