Dumnezeu Aude Și Răspunde

Dumnezeu aude și răspunde

El Se va îndura de tine când vei striga; cum va auzi, te va asculta. (Isaia 30:19)

Prieteniile pe care le avem nu ne fac doar nouă bine, ci și celor din jurul nostru. Atunci când oamenii vin la noi cu nevoi sau îngrijorări, le putem oferi ajutor, sau este posibil să nu îi putem ajuta deloc. Chiar dacă nu avem ceea ce oamenii au cu adevărat nevoie, Dumnezeu are. Când suntem prieteni cu Dumnezeu, le putem spune oamenilor: „Nu am ce ai tu nevoie, dar știu pe Cineva care te poate ajuta. Voi cere ajutor prietenului meu! Voi mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru tine.”

Știm că Dumnezeu are puterea de a interveni în circumstanțele oamenilor, să-i ajute pe copiii lor să nu mai consume droguri, să le dea biruință financiară, să facă minuni medicale sau chiar să repare căsnicii. Cu cât Îl cunoaștem mai mult pe Dumnezeu, cu atât suntem mai siguri în disponibilitatea și capacitatea Lui de a ajuta oamenii. Când vor veni la noi, putem merge la El și știm că va lucra în dreptul lor. Îi putem cere lui Dumnezeu să ne facă o favoare și să ajute pe cineva pe care îl iubim chiar și atunci când știm că nu merită acest lucru. Ne putem ruga cu compasiune, dintr-o inimă plină de iubire – iar Dumnezeu aude și răspunde.

Dumnezeu te iubește și El iubește să te audă când mergi înaintea Lui în rugăciune și părtășie. Du-te des la El nu numai pentru nevoile tale, ci și pentru nevoile altora.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Ține minte că lui Dumnezeu Îi place să audă vocea ta.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon