Fiecare zi este o nouă zi

Fiecare zi este o nouă zi

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea! – Psalmul 118:24

Dumnezeu dorește să avem bucurie în mijlocul celor mai obișnuite zile din viață, chiar și în cele rele.

În viața mea au fost timpuri când mă temeam să înfrut ziua care urma. Mă gândeam doar la circumstanțele în care mă aflam, îngrijorându-mă cum vom plăti facturile și celelalte lucruri necesare.  Ca urmare, uneori  îmi doream să rămân în pat toată ziua cu o pătură trasă peste cap. Îngrijorarea mă înfășurase atât de tare că îmi scăpa un lucru: Dumnezeu a creat o nouă zi, și a creat-o ca să mă bucur de ea.

Fiecare zi este plină de tot felul de situații care te pot supăra, începând cu faptul că-ți poți pierde cheile sau că poți fi blocat în trafic. Dar în mijlocul acelor situații, rămâne o alegere pe care o poți face: să rămâi în pace și în control.

Când ne luăm gândurile de la noi și de la situațiile în care ne aflăm și Îi acordăm atenție lui Dumnezeu, gândindu-ne cum să arătăm dragoste altora, avem o atitudine care Îl onorează și care ne  permite să vedem fiecare zi ca pe un nou dar extraordinar, primit de la El.


Rugăciune

Doamne, Îți mulțumesc pentru darul unei noi zile. În loc să mă îngrijorez de toate problemele, aleg să mă bucur și să rămân în pacea care vine de la Tine.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon